2018 – Da’DeCe are literatura muzeu? Seria 2

Cum să fac și cum să zic

Seria de programe de educație muzeală Da’DeCe continuă la Muzeul Literaturii Române (str. Nicolae Crețulescu, nr. 8, în spatele Bisericii Albe de pe Calea Victoriei) cu tema ”Cum să fac și cum să zic” în care familile cu copii de 6-12 ani și clasele 0-VI pot explora expunerea permanentă a muzeului prin jocuri, discuții, povești și scriitori care devin prietenoși. Este vorba despre cât de important este cum te exprimi dar și de frumusețea și puterea cuvintelor autorilor evocați în expunere.
Scenariul programului pornește de la o sală cu indicii ascunse în cerneală invizibilă care vor dezvălui pe parcursul vizitei, din sală în sală, povești sau jocuri asociate acestora. Copiii vor afla despre viața unui autor cunoscut care a învățat limba franceză cu dicționarul, a fost fotograf și apoi s-a folosit de această experiență ca să surprindă în cuvinte instantanee ca în imaginea formată printr-un click (Panait Istrati). Vor căuta în expunere scriitoare și vor capta sunetele muzeului. Dar probabil cel mai popular joc al vizitei va fi cel despre mașina de scris în care fiecare copil este o tastă, iar mișcările celor implicați vor ilustra propozițiile dictate.

Programele pentru familii cu copii de 6-12 ani se desfășoară în diminețile de sâmbătă și duminică, iar cele adresate claselor 0-VI, se derulează de marți până vineri, ambele, numai pe bază de programare (și confirmare din partea organizatorilor).

Pentru grupurile organizate (altele decât cele școlare) se poate face rezervare din timp, în afara datelor pentru programele pentru familii, cu cel puțin 2 săptămâni în avans.

Următoarele date de desfășurare a programelor pentru familii (cu înscriere individuală începând cu lunea din săptămâna când se desfășoară programul și confirmarea înscrierii de către organizatori):

Sâmbătă, 21 iulie, de la ora 11:00 la programul pentru familii cu copii de 6-8 ani;
Duminică, 22 iulie, de la ora 11:00 la programul pentru familii cu copii de 8-10 ani;

Duminică, 28 iulie, de la ora 11:00 la programul pentru familii cu copii de 10-12 ani;

Duminică, 29 iulie, de la ora 11:00 la programul pentru familii cu copii de 6-8 ani;

Date disponibile pentru înscrieri ale grupurilor de afterschool:

IULIE: 10-13, 17-20, 24-27.
Pe scurt:

– Programele sunt gândite și propuse de categorii de vârstă pentru ca interesele să fie comune celor din grup (urmăriți programarea pe vârste așadar!);

– Clasele se vor întâlni cu informații de la școală (din curriculă adică) pe principiul că e mai bine să-ți desfășori ora de limba română, comunicare sau oricare alta, la muzeu, nu în clasă (dacă Școala altfel se desfășoară în această perioadă, profitați!);

– Înscrierea la ambele tipuri de programe se face la adresa programari@asociatiadadece.ro și necesită confirmarea de către organizatori;

– La programele pentru familii înscrierea se face începând cu lunea din săptămâna în care se desfășoară programul și se confirmă printr-un email de către organizatori;

– La programele cu școlile, programările se fac din timp, în ordinea solicitărilor;

Taxa de participare constă în achitarea biletului de acces în Muzeu care este 5 lei/ adult și 2 lei/ copil. Acest beneficiu este rezultatul parteneriatului dintr-o instituție publică de cultură și un ONG de educație culturală.

Evenimentele sunt organizate de Primăria Municipiului București prin Muzeul Național al Literaturii Române

Formular rezervare

Va rugam sa selectati data evenimentului:

Da’DeCe are literatura muzeu? pentru familii cu copii de 8-10 ani
Duminică, 22 iul. 2018, 11:00
Da’DeCe are literatura muzeu? pentru familii cu copii de 6-8 ani
Sâmbătă, 21 iul. 2018, 11:00