Care-i faza cu arta contemporană?


Ce este spațiul? Cum ocupă arta spațiul? La ce ajută o ramă ca să faci artă? Cât timp încape într-o lucrare de artă? Câtă artă cuprinde același spațiu? Ce este spațiul imposibil? Acestea sunt unele dintre provocările pe care Asociația Da’DeCe le lansează copiilor în două expoziții deschise în cadrul Sezonului România-Franța 2019, în perioada aprilie-iunie 2019. Prima la Muzeul Naţional de Artă al României, cu lucrări din colecţia de artă contemporană Société Générale, a doua la Rezidența BRD Scena 9, unde expun artiştii Iulia Nistor şi Achraf Touloub..

1. Muzeul Național de Artă al României (Calea Victoriei, nr. 49-53) – în expoziția Specii de spații, programe pentru familii cu copii între 6 și 12 și pentru clasele 0-VI.
Copiii vor explora o parte din expoziție împreună cu un educator muzeal (Iulia Iordan sau Alexandra Cucu) și un fotograf (Monica Botez) și vor descoperi aspecte noi despre spații familiare sau despre unele imaginare, inutile sau imposibile, despre cum și cu ce se poate însufleți un spațiu și despre transformarea unui spațiu într-o specie de… animal fantastic. Demersul pornește de la ce cunosc copiii despre spațiu, se interoghează apoi ce propun despre același concept artiștii, prin lucrări, și curatorul, prin abordare, urmând să se facă de o manieră practică, drumul invers, spre răspunsul copiilor despre spațiu.
• Programele pentru familii cu copii de 6-12 ani se desfășoară în diminețile de sâmbătă și duminică, cu înscriere individuală la email familii@art.museum.ro și cu confirmare din partea organizatorilor:

 Sâmbătă, 8 iunie – pentru familii cu copii de 8- 10 ani, ora 11.00-12.30
 Duminică, 9 iunie – pentru familii cu copii de 10-12 ani, ora 11.00-12.30

Programele pentru clasele 0-VI, se derulează de marți până vineri, numai pe bază de programare la educatie@art.museum.ro (și confirmare din partea organizatorilor).
• Programele educative constau într-o vizită activă și un atelier care durează împreună în jur de o oră și jumătate, în funcție de vârsta copiilor. Vizita constă în jocuri și problematizare despre temă și lucrările expuse, iar atelierul este derulat de către artista fotografă.
Programe familii: participarea la programe este gratuită, pe baza biletului de acces în expoziție (10 lei/bilet/adult, 2,5 lei /bilet/copil)
Programe școli: participarea la programe pentru copii este gratuită, ca și pentru un însoțitor la 10 copii. Dacă grupul este însoțit de mai mulți adulți, accesul va fi pe baza biletului de acces în expoziție (10 lei bilet).
• Vă rugăm să respectați categoria de vârstă la înscrieri
• Vă rugăm să ajungeți cu 10 min înainte de începerea programului
• Prezența părinților e obligatorie pe parcursul programului.

2. Rezidența BRD Scena 9 (str. Ion Luca Caragiale, nr. 32, București) – în expoziția Spațiu (Continuare și sfârșit), programe pentru familii cu copii între 6 și 12 ani.
Demersul creativ și ludic din expoziția aceasta constă în explorarea casei în interior și exterior, interogarea unora dintre lucrările expuse prin mișcarea care să urmeze spațiul, prin schimbarea de ritm a corpului în raport cu locurile. Se va lucra cu spațiul în fotografie și cum îl construiești și despre sensurile ascunse ale artei contemporane fie ea și abstractă. Vor fi găsite spații care sunt lucrări de artă și lucrări de artă care par doar spații și se dezvăluie doar mai târziu și cu multă atenție.
Programele pentru familii cu copii de 6-12 ani se desfășoară în diminețile de sâmbătă și duminică. Participarea se face numai cu înscriere individuală și confirmare din partea organizatorilor, începând cu lunea din fiecare săptămână în care se desfășoară programul, la email programari@asociatiadadece.ro sau prin rezervarea disponibilă din dreapta acestei pagini:

 Sâmbătă, 1 iunie – pentru familii cu copii de 6-8 ani, ora 11.00-12.30

• Programul educativ constă într-o vizită activă și un atelier care durează împreună în jur de o oră și jumătate. Vizita constă în jocuri și problematizare despre temă și lucrările expuse, iar atelierul este derulat de către artista fotografă
• Accesul la programe este gratuit atât pentru copii cât și pentru adulți
• Vă rugăm să respectați categoria de vârstă la înscrieri
• Vă rugăm să ajungeți cu 10 min înainte de începerea programului
• Prezența părinților e obligatorie pe parcursul programului.

Formular rezervare

Va rugam sa ne contactati pentru rezervare: