Vă invităm la două ateliere creative adresate deopotrivă grădinițelor și școlilor primare, inspirate pe de o parte de natură, pe de altă parte de cele două cărți românești pentru copii: Călătorie printre ierburi și lumină și Luli și căsuța din copac, de Iulia Iordan, apărute la Editura Cartea copiilor.
Atelierul de ierburi este unul dintre cele mai incitante ateliere despre natură, cu un istoric bogat, desfășurat în cele mai diverse spații din București și din țară: Librăriile Cărturești, Institutul Francez din București, Seneca Anticafe, tabere școlare din țară, școli și grădinițe, curți și grădini. Atelierul este interactiv și pornește de la povestea cărții pe care o continuă prin noi jocuri și activități având ca subiect lumea plantelor. Copiii vor realiza la partea practică a atelierului un minierbar cu plante presate din curtea lui Luli, iar la sfârșit vor primi în dar un săculeț cu semințe numai bune de plantat de către fiecare copil acasă.
Călătorie printre ierburi și lumină, apărută la Editura Cartea copiilor în anul 2012, este una dintre cele mai îndrăgite cărți publicate de către un scriitor român contemporan pentru copii și câștigătoare în anul 2013 a premiului de cea mai frumoasă carte pentru copii a anului la concursul național Cele mai frumoase cărți din România. Cartea are ca personaje o fetiță, un cățel și plantele întâlnite peste tot, cum sunt păpădia, trifoiul, pătlagina etc. Personajele descoperă o lume de poveste chiar sub tălpile noastre prin intermediul poveștii și a activităților.
În cadrul atelierului, copiii sunt invitați pe de o parte să exploreze senzorial lumea copacilor: frunze, scoarță, rădăcini, rășină, crenguțe, semințe, muguri, diverse esențe de lemn etc. Pe de altă parte, copiii vor fi introduși într-o lume cu povești vechi despre plop și salcie, vor participa apoi la jocuri de grup prin care vor afla despre fragilitatea ecosistemului pădurii, vor compara propriile amprente cu cele ale arborilor, vor afla despre copacul vieții și, în funcție de vreme, împreună cu întregul grup vor observa lumea vie a copacilor din împrejurimi. La partea practică a atelierului, copiii vor realiza căsuțe din hârtie de agățat în copaci decorate cu elemente naturale.
Luli și căsuța din copac a apărut la editura Cartea copiilor în anul 2015 și continuă periplul celor două personaje din Călătorie printre ierburi și lumină de această dată prin lumea pădurii cu bogăția, dar și fragilitatea ei. Povestea încearcă să îi reapropie pe copii de locul în care ei se simt cel mai bine, adică de natură prin joacă și poveste.
Acest program educativ se adresează deopotrivă grădinițelor și școlilor primare, conceptul fiind adaptat de fiecare dată la vârsta și caracteristicile grupului. Programele se desfășoară la sediul instituțiilor de învățământ, pe bază de programare cu o săptămână în avans.
Persoană de contact: Iulia Iordan
gradinite@asociatiadadece.ro
0722 482 080